Două eleve din Timișoara, cercetate de poliție după ce au umilit o colegă și au filmat incidentul
Poliția Timișoara investighează un incident grav de bullying, după ce două eleve în vârstă de 13 ani au agresat fizic și psihologic o colegă de aceeași vârstă. Incidentul, care a fost filmat și distribuit în mediul online, arată cum victima a fost forțată să meargă în genunchi și să imite comportamentul unui animal.
Conform agerpres.ro, cazul a ieșit la iveală după ce un profesor de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” a descoperit materialele video și a alertat imediat conducerea școlii. În urma acestei descoperiri, conducerea unității de învățământ a notificat autoritățile competente și a convocat consiliul profesoral pentru analizarea situației.
Aura Danielescu, șefa Inspectoratului Școlar Județean Timiș, a oferit detalii despre incident: „Având în vedere incidentul regretabil, de o gravitate deosebită, semnalat recent, vă supunem atenţiei că a implicat elevi din mai multe unităţi de învăţământ din Timişoara. În cadrul acestui eveniment, o elevă a fost supusă unor acte de agresiune fizică şi psihologică săvârşite de două eleve, dintre care una este înscrisă la Liceul Teoretic ‘Nikolaus Lenau’, iar cealaltă la Liceul Teoretic ‘Henri Coandă’.”
Măsurile disciplinare nu au întârziat să apară. O comisie școlară special constituită a propus scăderea notei la purtare la 1 și suspendarea pentru o perioadă de până la cinci zile lucrătoare a elevelor agresoare. În plus, au fost propuse măsuri de sprijin care includ consiliere psihologică pentru recuperare emoțională și psihoterapie pentru toate persoanele implicate în incident.
Inspectoratul Școlar a subliniat importanța prevenirii unor astfel de situații. „Este esenţial să cultivăm în rândul copiilor valori precum empatia, respectul reciproc şi responsabilitatea faţă de ceilalţi. De asemenea, încurajăm raportarea timpurie a oricărui comportament deviant, pentru a interveni înainte ca astfel de situaţii să escaladeze”, a mai precizat Aura Danielescu.
În prezent, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi dispunerea măsurilor legale. În plus față de cele două agresoare, alte două eleve de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” care au filmat incidentul și au distribuit materialele pe rețelele sociale sunt și ele implicate în anchetă.