Șapte mașini implicate într-un accident pe Autostrada Vestului din cauza ceții dense

sursa foto: opiniatimisoarei.ro

Un accident rutier grav s-a produs miercuri dimineață pe Autostrada Vestului, în apropierea localității Nădlac, în condiții de ceață densă. În evenimentul rutier au fost implicate șapte autovehicule.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri cu un utilaj de descarcerare și mai multe ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

„În urma accidentului în care au fost implicate 7 autovehicule, au rezultat două victime conștiente, cooperante, neîncarcerate. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani și un bărbat în vârstă de 37 de ani”, au comunicat reprezentanții ISU Arad.

Ambele victime au fost evaluate medical la fața locului de către echipajele medicale sosite la accident. Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

Acest accident vine în contextul în care condițiile meteo nefavorabile, în special ceața densă, au cauzat mai multe incidente rutiere în zona de vest a țării în ultimele zile, inclusiv un accident cu un camion răsturnat pe centura Timișoarei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *