Primarul Timișoarei reacționează la acuzațiile de corupție din Spitalul Municipal
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, și-a exprimat indignarea față de acuzațiile de luare de mită aduse mai multor medici și unei asistente de la secția de chirurgie oncologică a Spitalului Municipal.
„Sunt siderat și înfuriat. Aproape toți medicii din secția de chirurgie oncologică de la Spitalul Municipal sunt acuzați de procurori că au luat șpagă, în mod repetat, de la pacienți și familiile lor”, a declarat Fritz.
Primarul a subliniat gravitatea situației, mai ales că aceste acuzații vin la doar două luni după ce fostul șef al aceleiași secții a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare tot pentru luare de mită, informează tion.ro.
„Este incalificabil să te folosești de suferința și disperarea oamenilor pentru a face un ban în plus”, a adăugat Fritz. El a menționat că aceste practici aduc prejudicii și medicilor integri care își fac datoria cu profesionalism.
Ca măsură preventivă, Fritz a precizat că fiecare pacient al Spitalului Municipal semnează la internare o declarație prin care se obligă să raporteze orice solicitare de mită.
„Putem curăța corupția medicală, cu ajutorul procurorilor și medicilor de bună credință, dar mai ales al pacienților. Demnitatea și curajul lor de a nu mai accepta sistemul de mici atenții sunt arma noastră cea mai bună împotriva acestui cancer”, a concluzionat primarul Timișoarei.