Ceremonie militară redusă de 1 Decembrie la Timișoara din cauza suprapunerii cu alegerile
Ziua Națională va fi marcată anul acesta la Timișoara printr-o ceremonie militară de amploare mai mică, din cauza organizării în aceeași zi a alegerilor parlamentare, a anunțat prefectul Mihai Ritivoiu.
„Având în vedere implicarea a sute de cadre ale Ministerului de Interne în paza secțiilor de votare și a buletinelor de vot, efectivele din cadrul defilării vor fi mai reduse”, a explicat prefectul județului Timiș.
Programul va include depunerea de coroane la Cimitirul Eroilor la ora 9:00 și o ceremonie militar-religioasă în fața Catedralei la ora 11:00. În completare vor fi organizate exerciții demonstrative ale trupelor și manifestări culturale.
„Dragostea de țară ne-o putem manifesta cel mai simplu și eficient participând într-un număr cât mai mare la vot și consolidând astfel tânăra noastră democrație”, a mai transmis Mihai Ritivoiu, invitând timișorenii să participe atât la ceremonii, cât și la vot pe 1 Decembrie.