Alfred Simonis promite sprijin pentru Poli Timișoara după întâlnirea cu conducerea UPT
Noul președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, s-a întâlnit ieri cu rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, și cu reprezentanți ai suporterilor din Asociația Druckeria pentru a discuta viitorul echipei Poli Timișoara.
„Poli nu moare! O spun răspicat, trebuie să facem tot ceea ce ține de noi pentru ca cel mai puternic brand al Banatului să își recapete gloria”, a declarat Alfred Simonis după întâlnire.
Obiectivul principal al discuțiilor a fost identificarea unor soluții legale pentru finanțarea echipei, întrucât forma actuală de organizare a clubului nu permite investiții din fonduri publice. Serviciul Juridic al CJ Timiș va colabora cu reprezentanții clubului pentru găsirea unei formule care să permită finanțarea începând cu sezonul viitor.
În ceea ce privește noul stadion, Simonis a anunțat că în aproximativ o săptămână va fi desemnat câștigătorul licitației pentru demolarea vechii arene „Dan Păltinișanu”. La licitația cu o valoare estimată de 23,7 milioane lei s-au înscris 13 firme și asocieri de companii.