Un nou pod pietonal și pentru biciclete va fi construit în locul Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

sursa foto: Facebook Dominic Fritz

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat semnarea contractului pentru proiectarea și execuția unui nou pod pietonal și pentru biciclete care va înlocui actuala Pasarelă a Îndrăgostiților de la Parcul Copiilor. Proiectul ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului viitor.

Noul pod va fi accesibil tuturor categoriilor de utilizatori, fiind prevăzut cu facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă, mame cu cărucioare și bicicliști. În plus, construcția va include zone verzi, puncte de odihnă și belvedere pentru vizitatori.

„Știu că mulți sunt enervați că a trebuit să închidem actuala pasarelă, așa cum ne-au cerut structuriștii. Dar e veche de 75 de ani și e praf, e periculos. Nu mai putem păstra nimic din structura actuală. O demolăm și o reconstruim de la zero”, a explicat primarul Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Edilul a mulțumit cetățenilor pentru înțelegere și a ținut să-i asigure pe timișoreni că tradiția lacătelor îndrăgostiților va continua și pe noul pod: „Mulțumesc pentru răbdare și înțelegere tuturor celor care trec zilnic pe aici și al căror drum va fi mai scurt și mai ușor cu noul pod. Și da. Îndrăgostiții vor putea pune lacăte și acolo.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *