Accident fatal în Timiș: un tânăr tată a decedat în drum spre cumpărături pentru nou-născut
O coliziune frontală între două mașini s-a produs marți dimineață pe DJ 593, în zona comunei Giulvăz, la aproximativ 20 de kilometri de Timișoara, soldat cu decesul unui tânăr de 25 de ani care devenise tată în urmă cu doar 5 zile.
Tragedia a avut loc în jurul orei 06:20, în condiții de ceață densă, când victima se îndrepta spre magazin pentru a cumpăra un biberon pentru bebelușul său. Coliziunea s-a produs după ce una dintre mașini a pătruns pe contrasens, impactul fiind atât de violent încât un autoturism s-a ridicat pe parapetul de protecție.
„Un tânăr în vârstă de 25 de ani a condus un autoturism pe DJ 593, dinspre localitatea Peciu Nou înspre Giulvăz, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de către un tânăr în vârstă de 24 de ani”, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu mai multe autospeciale, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ. Din păcate, în ciuda eforturilor echipelor medicale, tânărul tată nu a putut fi salvat. Celălalt șofer, în vârstă de 24 de ani și vecin al victimei, a fost transportat la spital.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.